disclosing on brackets 1

DE CE ESTE ATÂT DE IMPORTANTĂ EVIDENȚIEREA BIOFILMULUI?

Interviu cu igienist Faye Donald.

faye 1x1

Când ați început să folosiți soluții de evidențiere a biofilmului și plăcii bacteriene pentru pacienții Dumneavoastră?

La Universitate am fost învățați să folosim soluții de evidențiere pentru a ajuta înregistrarea scorurilor plăcii înainte de a oferi sfaturi de igienă orală. A fost considerată un ajutor al instrucțiunilor de spălare a dinților, cu accent pe evidențierea depunerilor de placă la pacienții care, altfel se chinuie să vadă sau să înțeleagă zonele în care se acumulează placa bacteriană. La acea vreme (1999 până în 2001), tratamentul pentru bolile parodontale încă gravita, în principal, în jurul îndepărtării depozitelor de tartru și a ceea ce se considera că este cement „contaminat”.

Evidențierea plăcii a fost foarte mult în beneficiul pacienților, deoarece s-a considerat că medicul putea să vadă ceea ce avea nevoie să vadă (calculi și pete) deasupra liniei gingivale și poate să simtă ceea ce avea nevoie să simtă, subgingival, prin intermediul senzației tactile.

După terminarea Universității m-am confruntat cu presiunea lipsei de timp, pe care a adus-o practica generală. Numărul pacienților pe care am folosit soluția revelatoare s-a redus dramatic, deoarece atenția mea s-a îndreptat către detartraj și lustruire cu tot mai puțin timp dedicat strângerii de date și instruirii unei igiene orale adecvată. Înregistrarea indicilor de placă s-a oprit practic și am putut salva minute prețioase din timpul pe care l-as fi folosit făcând instruirea igienei orale neaplicând soluția revelatoare. La vremea respectivă, nu aveam decât 20 de minute pentru a finaliza programarea, deci folosirea revelatorului o vedeam ca pe un pas suplimentar inutil, pe care pur și simplu nu am avut timp să-l includ. De asemenea, înlăturarea plăcii evidențiate era consumatoare de timp și a fost mai ușor să fac abstracție de placa bacteriană rămasă dacă nu foloseam soluția revelatoare. 

no

Dacă nu ați început să folosiți, soluția revelatoare, imediat după terminarea Universitășii, de ce ați decis să începeți acum să folosiți?

Câțiva ani mai târziu când au apărut studii concludente, care susțin teoria că placa bacteriană și răspunsul dat de pacient au fost factorii dominanți în gestionarea bolii parodontale, focusul meu s-a schimbat și am început să pun mai mult accent pe îndepărtarea plăcii bacteriene. Educarea pacienților a devenit principalul obiectiv al atenției mele și, în mod natural, am căutat instrumente care să îi ajute pe pacienți să-și îmbunătățească tehnicile de igienă la domiciliu, precum și instrumente care m-ar putea ajuta să rămân dedicat.

Folosirea soluției revelatoare a fost răspunsul evident, dar în această etapă încă o foloseam doar în scopul educării pacienților și numai pentru acei pacienți pe care am simțit că vor beneficia de modificări în igiena orală la domiciliu. Pe pacienții stabili sau pacienții despre care am considerat că făceau deja tot ce puteau, nu am folosit soluție revelatoare.   Nu am considerat niciodată că s-ar putea să nu reușesc să îndepărtez adecvat toată placa bacteriană  și nu mi s-a părut important să verific. Pur și simplu am presupus că îndepărtez tot. Abia când am descoperit "Guided Biofilm Therapy" (Terapia Ghidată a Biofilmului), am descoperit adevăratele avantaje ale folosirii soluției revelatoare pe toți pacienții.

 

Care sunt, în opinia Dumneavoastră, principalele avantaje ale folosirii soluției revelatoare pentru pacient?

Folosirea soluției îndepărtează foarte multe bariere în calea comunicării cu pacientul. Cu toții avem stiluri diferite de învățare (adesea numite receptoare senzoriale), „vizualul” fiind unul din receptorii principali. Persoanele „vizuale” au tendința să nu ia în serios foarte multe lucruri pe care le spunem. Ei au nevoie de ajutoare vizuale înainte de a putea înțelege mesajele. Folosind soluție revelatoare, înaintea instrucțiunilor de igienă orală, putem să ajutăm pacienții care au nevoie de metode vizuale pentru a procesa informații noi.


De asemenea, îi implicăm și pe pacienții care au o părere eronată cu privire la cât de bine își curăță dinții. Adesea, pacienții sunt deziluzionați, în special cei care au investit în periuțe scumpe și folosesc în mod regulat metode inter-dentare. Acești pacienți consideră că fac suficient și nu li se pare că ar putea să existe zone pe care le omit. Folosirea soluției revelatoare este cea mai rapidă modalitate de a demonstra că tehnica folosită de ei joacă un rol cel puțin la fel de important ca al igienei orale. Pacienții nu pot ignora dovezile prezentate în fața lor. Este faptic, incontestabil și este personalizat. Înseamnă că pot oferi instrucțiuni specifice și personalizate fiecărui pacient, în funcție de cavitatea orală a fiecăruia. Ei sunt adesea surprinși cu adevărat că văd dovezi conform cărora eforturile lor nu respectă standardele necesare pentru menținerea sănătății orale. Este un mod foarte eficient de implicare a pacienților.

Care sunt avantajele pentru medic?

Dacă vă gândiți la instruirea noastră, în mod fundamental, suntem învățați să îndepărtăm depozitele de pe dinți, oricare ar fi acestea, fie că este vorba de tartru, pete sau placă bacteriană. Ne dorim să îndepărtăm cea mai mare parte, pentru a lăsa în urmă o suprafață curată. Știm acum că placa bacteriană joacă un rol mai mare decât tartrul în procesul bolii și, totuși, o mare parte din aceasta nu este vizibilă cu ochiul liber. Cred că unul dintre motivele pentru care suntem atrași de tartru și pete este că le putem vedea și este în natura noastră să eliminăm tot ceea ce nu ar trebui să fie acolo. Când evidențiem placa bacteriană o putem vedea roz strălucitor. Nu putem lăsa cu bună știință pata roz pe dinții pacienților, dar am putea lăsa în mod inconștient în urmă placa bacteriană pe care nu am putut-o vedea.

Folosirea soluției revelatoare ne concentrează atenția și o concentrează pe cauza principală a bolii: placa bacteriană. După ce este vizibilă aceasta trebuie eliminată. Nu există altă modalitate de a garanta că am eliminat 100% placa bacteriană decât dacă putem vedea fizic că a dispărut. Fără să fie evidențiată, trebuie să ghicim. Să presupunem că a dispărut. Nu uitați că dinții nu sunt plați. Nu curățăm o suprafață uniformă și accesul este adesea dificil și din cauza țesuturile moi, a imposibilităților de deschidere a gurii, etc. De multe ori, când fac ultima verificare, sunt surprins să găsesc placă bacteriană, mai ales în zonele dificil de accesat. Dacă nu aș folosi soluția revelatoare, placa bacteriană din aceste zone ar fi nedetectată.


Ghidul BSP (Societatea Britanică de Parodontologie) cere să înregistrăm indicii de placă pentru fiecare pacient cu un cod BPE de 1 și mai mult. Acesta cod îl are aproape fiecare pacient pe care îl văd. Evidențierea plăcii facilitează această colectare de date și grăbește procesul făcând-o ușor detectabilă doar vizual.
Mă gândeam că folosirea revelatorului m-a încetinit, dar mi-am schimbat această părere, pentru că a devenit parte din rutina mea, eliminând partea de „ghicire”, acum lucrez mai eficient și evit excesul de instrumentare.


Folosirea de rutină, a revelatorului, înaintea instrucțiunilor de igienă orală a dus la o mai bună implicare a pacienților. La rândul meu, am observat o reducere a plăcii și a scorurilor de sângerare și îmbunătățirea sănătății orale, ceea ce a redus efectiv sarcina de muncă și mi-a permis un program mult mai ușor de gestionat. Cred că folosirea soluției revelatoare este instrumentul cel mai sub-utilizat din kitul nostru și mă gândesc cum am subestimat-o și eu.
 

Când ați început, v-ați confruntat cu reticență din partea pacienților? Au refuzat să li se aplice soluție revelatoare?

Inițial da. Până în ultimii ani a existat oarecum o ezitare a adulților pentru folosirea revelatorului de placă. Aici, în Marea Britanie, soluția revelatoare a fost inițial introdusă și folosită pe scară largă ca ajutor didactic pentru copii. Tabletele care fac evidențierea plăcii sunt încă disponibile pentru a fi cumpărate în magazinele de pe stradă și sunt aproape exclusiv promovate către copii și inclusiv ambalajele influențează tendința aceasta.


Pacienții știu acest lucru și, prin urmare și reputația respectivă. Pacientul asociază tehnica de folosire a revelatorului cu ideea de a fi tratat ca un copil. Unii pot chiar să-și amintească de mersul la stomatolog când erau copii. Știu sigur că eu asociez, împreună cu apă roz pentru clătire și autocolante pentru un comportament bun. Folosirea unei soluții și nu a tabletelor a ajutat la eliminarea unor idei preconcepute, dar pacienții încă se întreabă „este aceeași metodă pe care o foloseam când eram copil?” Comunicarea este cheia. Pacienții trebuie să fie conștienți că soluția revelatoare este acolo pentru beneficiul lor și al medicului. Imediat ce am schimbat metoda de explicare folosită, spunând că folosesc un colorant care mă ajută să văd toate bacteriile și astfel mă asigur ca elimin în profunzime, placa bacteriană, o mare parte din problema legată de reticența pacienților, a dispărut. Subliniind că eu, în calitate de clinician, am nevoie de un colorant care să mă ajute să văd placa bacteriană, pacienții au înțeles că am nevoie și de ajutorul vizual.


Cred că este în natura noastră umană să ne împotrivim schimbărilor, în special într-un mediu în care amenințarea sau pericolul sunt adesea percepute. Ne place familiaritatea. Schimbarea ne face să ne simțim mai puțin confortabili. Dar suntem, de asemenea, adaptabili, iar pacienții au ajuns, acum, să își dorească tehnica respectivă. Cheia este primirea corectă a mesajului de prima dată. Este parte din ceea ce se întâmplă acum în timpul programării. Pacienții știu că este necesar pentru mine să mă asigur că am făcut ceea ce ei mă plătesc să fac și nu pun la îndoială acest lucru.
 

Cu ce soluție revelatoare ați început să folosiți tehnica? Tablete? O soluție lichidă care se aplică cu periuța? Bureți pre-îmbibați?

Așa cum am menționat deja, am început cu tablete, dar unii pacienți le considerau greu de mestecat sau neplăcute. De asemenea, sunt foarte consumatoare de timp și trebuie să te bazezi pe pacient să lase soluția să curgă pe toate suprafețele dinților ceea ce nu se întâmplă niciodată. În ultimii ani, am schimbat și am trecut la soluție. Este ușor de aplicat, dar vine cu dezavantaje. Am încercat diferite variante de aplicare, dar nu am reușit să găsesc una care să nu implice deșeuri. Impactul deșeurilor de plastic asupra planetei noastre este foarte important pentru mine și încerc de câte ori e nevoie să limitez folosirea lui.  Fiind necesar un vas de plastic plus o periuță cu mâner din plastic, pentru fiecare pacient, mi s-a părut mult prea mult plastic. De asemenea, se făcea murdărie. De cele mai multe ori, soluția sărea de pe periuță și lăsa mici pete de culoare pe fața sau hainele pacienților. A trebuit să schimbăm bavetele și să luăm unele mai mari ca să ne asigurăm că hainele pacienților sunt acoperite cât mai bine. Deci și mai multe deșeuri. 


Am schimbat și am început să înmoi o buletă de vată în soluție și cu ajutorul unei pense, să colorez dinții de jur-împrejur. Tot am avut nevoie să storc buleta într-un recipient de plastic, dar a fost o alternativă care producea mai puține deșeuri. În acest fel, am observat că foloseam mai multă soluție pentru că buleta trebuia să fie foarte bine îmbibată și astfel foloseam un volum mai mare. Soluția se usca repede dacă era lăsată, deci nu am putut să pre-îmbibăm buletele. Acestea trebuiau pregătite pentru fiecare pacient chiar înainte ca acesta să vină la programare. Așa că devenea complicat uneori: soluția sărea când o puneam în recipient, sau putea să se scurgă de pe gâtul recipientului în care era depozitată și atunci putea lăsa pete, greu de îndepărtat, pe măsuța de lucru.

Ați încercat noua soluție de evidențiere de la EMS, Biofilm Discloser?


Da. Mi-a fost prezentată la IDS în Koln la începutul lui 2019. 

Cu ce se deosebește de alte produse, de gen, disponibile in Marea Britanie? 

Elimină foarte mult murdăria pentru că bureții sunt pre-îmbibați, deci nu este nicio soluție implicată, deci nu stropește. Nu trebuie pregătită fiind și foarte rapidă. Pot să iau un burețel, din recipient, cu o pensă nefolosită și să aplic direct pe dinți. Bureții sunt o mărime potrivită și conțin suficientă soluție pentru a putea evidenția placa bacteriană adecvat. Unul este întotdeauna suficient pentru a colora întreaga cavitate orală. Important pentru mine este și că nu există deșeuri de plastic ceea ce reduce cheltuielile noastre pe consumabile și mă ajută să fac ceva pentru planeta noastră.  
 

Veți continua să folosiți Biofilm Discloser pentru toate tratamentele ,,Guided Biofilm Therapy” (Terapia Ghidată a Biofilmului)?

Absolut. Folosirea soluției revelatoare este crucială în Guided Biofilm Therapy și noua soluție Biofilm Discloser este cea mai eficientă și rentabilă în timp pentru a mă ajuta cu aceasta tehnică.

Biofilm discloser